Simplu ... Punct... Si de la capat...

De unde am inceput si unde am ajuns. Cu cine am inceput si cu cine am ajuns la acest final. Am inceput impreuna, dar acum nu mai esti aici. Nu mai esti de mult timp. Nu stiu pe unde te-ai ratacit, la alt capat de drum cred. Nici nu cred ca m-ai insotit pana aici, o fi fost doar umbra ta. M-am uitat de mii de ori inapoi, ca poate te vad, ca poate ma ajungi din urma. Dar nu, in zadar. M-am uitat si inainte, crezand ca poate ma astepti la un capat de drum, cerandu-ti iertare ca nu m-ai asteptat. Dar nu. Nici langa mine nu esti. M-am uitat si in stanga si in dreapta. Nu esti nicaieri. Am ochii plini de lacrimi si bratele goale de tine. Acum realizez, dupa atata timp, dupa atatea dezamagiri, ca tu… Da, ca tu esti un singur lucru: fie trecutul meu care ma urmareste acum, in prezent, fie prezentul meu pe care nu vreau sa il fac trecut.

Cu fiecare pas facut, cu cat inaintam mai mult cu atat tu ma trageai inapoi, pentru ca asta ai fost tu pentru mine. Nu ai fost persoana care ma tinea pe loc, ci persoana care ma tragea inapoi. Trei pasi inainte, zece inapoi. Vezi cat de inapoi m-ai adus? M-ai distrus si nu stiu ce ai mai vrut. Ce? Eu nu stiu. Nu stiu. Si nu cred ca voi sti vreodata. Degeaba stau langa telefon asteptand poate sa sune. Un semn. O minune. Astept sa suni. Oare va suna? Oare va veni? Astept un strain care mi-a fost atat de drag. Un strain care ma adora. Ce prost,nu?

Voiam sa te aud, sa stiu ce faci, daca esti bine. Asteptam sa imi spui ca totul va fi bine si ca nu s-a terminat asa. Ca nu ma vei lasa niciodata, asa cum mi-ai promis atunci, in acea seara. Ca ma iubesti si ca iti lipsesc. Cerseam cuvinte. Ce ridicol! Ce ridicol eram cel mai probabil in fata ta. Am asteptat atat de mult sa se intample o minune. Probabil ca… nu am avut noroc. Azi iti zic… „ramas bun” deocamdata, mai am multe de spus. Atat de multe. Si nu am sa te uit niciodata. Te voi pastra in inima mea ca fiind cea mai… nu mai conteaza asta, nu pentru tine. Si sa stii ca voi fi mereu aici pentru tine. Mi-ar fi placut sa fi ramas prieteni… buni prieteni. Sa ma suni, sa imi ceri un sfat si sa imi povestesti despre relatiile tale amoroase. Sa imi spui cat de mult il iubesti si cat de mult te iubeste. Dar va ramane doar o dorinta. Un vis. Si imi va trece. Acum doar in vise mai suntem amandoi, pentru ca realitatea e mult prea cruda pentru mine. Prea dura sa o pot suporta singura. Am atat de mare nevoie de tine, sa ma ajuti sa trec peste toate. Ce tot spun? Trebuie sa fac fata singura acestei dureri. Trebuie sa imi sterg lacrimile si sa merg mai departe. Fara tine. Sa invat sa traiesc fara tine. Oricum, nici cu tine nu as fi putut trai. Tu il iubeai pe el. Dar stii? Nu imi pare rau ca te-am iubit. Ca te iubesc. Ca ti-am dat tot ce a fost mai bun si mai fumos in mine. Mai pur. Mai sincer. Eu macar am reusit sa iubesc. In schimb tu doar ai mimat.

Iti multumesc pentru tot. Iti multumesc pentru ca macar mi-ai dat iluzia ca ma iubesti. Iti multumesc pentru ca m-ai facut fericit.Atat de fericit! Am atins punctele maxime. Ca mai apoi sa le ating si pe cele mai de jos ale suferintei. Nici asta nu regret. Nu imi pare rau de nimic. Doar atat: ca s-a terminat, ca nu am putut sa fac nimic ca sa mai ramai, ca nu te-am facut sa ramai. Nu ti-am dat motive sa ramai, sa nu pleci. Probabil as fi preferat sa mai fiu mintit niciodata,cat de putin. Ca sa mai fiu cu tine cateva clipe. Iti multumesc chiar si pentu clipele in care am avut atat de mare nevoie de tine si nu ai fost aici. M-au facut mai puternic.Si ele m-au ajutat mult in desprinderea de tine. Sa ma instrainez de tine. Iti multumesc chiar si pentru clipa aceasta in care incerc sa ma indepartez de tine. Voi reusi. Poate, intr-o buna zi…

Traiesc cu speranta ca voi invata sa traiesc fara tine. Si sper sa reusesc. M-am saturat sa traiesc ancorata in acea zi. Ma voi desprinde si de asta, de toate amintirile pe care le-ai lasat in urma ta. Ma voi desprindere chiar si de sarutul tau, de imbratisarile tale, de zambetul tau. M-am saturat sa traiesc în trecut, caci asta am facut pana acum: mi-am transformat prezentul în trecut. Ai plecat când mi-a fost cel mai greu, dar nu sunt suparat pe tine. Sunt suparat pe mine. Față de tine, mai bine zis, am un sentiment de dezamagire, tradare. Mi-a fost cel mai tare frica, ca într-o buna zi sa te pierd. Si ma intreb cum sa te pierd, cand probabil nu mi-ai apartinut niciodata. Nu stiu daca te voi mai vedea vreodata in fata mea sa iti pot simti mirosul, sa iti simt parfumul. As vrea sa mai gust din calduroasele tale imbratisari si din dulceata sarutarilor tale. Of! Incerc sa imi iau ramas bun de la tine. Vreau sa ajung la un ‘Adio’ mai putin dureros pentru mine, dar tot ceea ce fac, este sa imi fie dor de tine, sa te strang in brate si sa te sarut asa, in gandul meu..

De ce ai facut toate astea? Unde ti-am gresit? Sa imi cer iertare pentru toate cate am facut si pentru toate cate ti-am oferit? Pentru faptul ca m-am intins ca pe tava in fata ta? Scuza-ma. Scuza-ma, te rog.  Iarta-ma! Iarta-mi ochii ca te-au privit atat de mult incat mi te-ai intiparit pe retina, iarta-i pentru noptile nedormite si pentru cele dormite cu gandul la tine. Iarta-mi bratele ca te-au strans atat de tare in ele si mainile pentru ca ti-a dat drumul. Iarta-mi picioarele ca au obosit sa mai alerge dupa tine. Iarta-mi pasii ca nu se mai indreapta catre tine. Iarta-mi neputinta de a trece mai departe si nevointa de a te uita. Iarta-mi tot si toate cate ti-am facut, si binele si raul. Si cuvintele rostite si cele nerostite. Faptele, dragostea, dorul.

Stii? Privesc peste umar si vad cum dorul ma ajunge din urma. Mi-e dor. Imi lipsesti. Te cam vreau inapoi. Nu azi, nu maine. Mereu. Nu stiu ce sa ma fac fara tine. Te iubesc. E momentul sa iti spun…. Iti voi spune, dar mai tarziu. Sa stii ca si eu te iert fara macar ca tu sa imi ceri asta si fara ca tu sa vrei asta. Te iert, iubirea mea. Iti iert ochii ca m-am pierdut in ei si ca ai permis asta, ca m-au privit lung si mult si pentru asta ii iubesc, buzele ca m-au sarutat atat de dulce si atat de bine si nu mai pot uita sarutul lor. Iti iert nepasarea, indiferenta, neincrederea. Iti iert toate minciunile pe care mi le-ai spus, si mi le-ai aratat de multe ori. Cea mai frumoasa minciuna, cele mai frumoase minciuni defapt, au fost „Te iubesc” si „Mi-e dor.” Ti le iert si pe astea doua. Pe toate. Eu te-am iertat deja.. Ramane sa o faci si tu. Daca ai puterea. Sper sa te intereseze. Desi ma indoiesc. Si da, iti spun ‘ADIO’ de acum. Mereu ti-am cerut un lucru: ori pleci de tot si nu te mai intorci, ori ramai si nu mai pleci. Ai ales tot timpul calea cea de mijloc: nici nu ai plecat, nici nu ai ramas. Ai plecat si ai venit. Ai venit si ai plecat iar. Si asta iti cer si acum… De fapt, iti cer doar atat: sa pleci. Restul nu mai conteaza. Nu ma mai intereseaza. Nu ma mai intereseaza nici faptul ca, poate, peste timp te vei intoarce. Nu vei mai fi ‘bine venit’-ul care erai odata.

Te voi ajuta mereu, mereu voi fi alaturi de tine. Iti promit! Dar atat, in fata mea vei fi un strain, cum ai fost si la inceput, inainte sa te cunosc, inainte sa te iubesc. Mai strain decat atunci. Asa cum ma mint ca esti si acum. Strainul meu bine cunoscut. Atat de bine te cunosc. Iti cunosc gandurile, replicile, gesturile… tot. Doua lucruri nu le inteleg, nu le stiu si nu le cunosc la tine: de ce ai facut asta, de ce ai jucat teatru aproape trei ani de zile… Si de ce nu te opresti, de ce continui asta… Cu pasi marunti si cu lacrimi in ochi iti spun ultimul ‘Mi-e dor’, ultimul ‘Imi lipsesti’ si ultimul ‘Te iubesc’ spuse din toata inima. Adio. Mi-e dor. Imi lipsesti. Te iubesc. De tine. Foarte mult. Enorm.

PRIN VIATA...

Astăzi incep sa recitesc ce am scris in urma cu un an... doi... trei... Sau chiar în urmă cu peste 4 ani atunci când am creat blogul asta nenorocit.

Doamne si ce străin îmi sunt in prezent! Cine oare eram eu ,,, cel de atunci? Cine sunt si ce dracu am ajuns eu acum?Un total diferit om. Acelaşi şi totuşi cu totul altul. Alte interese... alte preocupări... cu totul alt timp! Parcă altă viaţă...alte trăiri, alţi oameni în viaţa mea sau poate aceeaşi. Unii dintre ei s-au schimbat, la fel ca şi mine, alţii au rămas la fel. De unii m-am despărţit pentru totdeauna, pe alţii îi port încă în suflet deşi nu le-am mai vorbit de o vreme...

Trece timpul peste mine, peste noi. Trec anii, iar la sfârşitul fiecăruia dintre ei mai pierdem o parte din noi înşine şi mai câştigăm ceva totodată. Ne maturizăm, luptăm împotriva noastră să rămânem copii, adolescenţi, tineri, pentru că nu mai vrem să fim mari. Şi vine o zi în care ne întrebăm miraţi cine suntem.

O zi ca această, când eu arunc o privire printre rândurile vieţii mele şi-mi dau seama că toate lacrimile, toate nemulţumirile, toate frustrările şi neîmplinirile au avut sensul lor.

Într-adevăr, astăzi totul este plin de sens, de culoare, de iubire, de împlinire. Tot ceea ce în trecut părea important şi vital, acum îmi pare mărunt şi trecător. Pentru că azi sunt alt om, un om care se bucură pentru alte lucruri şi care are alte visuri de împlinit.

FEMEIE CU TULBURARE BIPOLARA...

              De la elogii psihologice la studiul caracterizarii intre aspect si bunatate viata are un alt inteles...Realitatea imbecialitatii umane cu grad perseverent de hotie sentimenta de proasta calitate.Trecerea de la animal la om are o totala deriva morala si mereu o sa intalnim si o sa analizam instictul primar.
              Cu cat petreci mai mult timp cu femeia a carei singura calitate e frumusetea cu atat risti sa te prostesti la randul tau.Compania unei femei in capul careia un neuron stingher tot incearca sa mai observe daca mai coabiteaza altul ca el in acel vid,face dintr-ul barbat de casa ... doar o carpa de stes praful de pe masa!
              O femeie inteligenta ii schimba viata unui barbat in bine il face sa-si descopere calitatiile si sa urce pe treapta evolutiei , dar mereu ... ca in orice poveste idioata apare "zana din padure" si totul se opreste ... iar de aici in sus inseamna de fapt de aici in JOS!Pentru noi e o regula de orientare, a face diferenta intre bine si rau ! "BUN" merge o singura data ... lacomii vor de doua-trei ori, slabiciunea cere dependenta , prostii o vor mereu!Pe principiul „ia ce-i mai bun din oameni”, femeile destepte trebuiesc iubite, respectate, „culcate” si insamantate, iar femeile proaste trebuiesc „culcate" … si atat!

              Incerc sa ma abtin de la alte comentatii deoarece restul lantului trofic este cunoscut de majoritatea care citesc aceste randuri din blogul unui rac inzestrat cu ura pentru prostie dar si cu pasiune in ceea ce face diferenta !Oricum e foarte "placut" sa vezi cat teatru se joaca in lume in general doar doar pentru a pacali "persoana pereche".Mizerabil si penibil in acelasi timp ... "chatista feisbucita" provoaca ! Se anunta ploaie ... si odata cu ea atata noroi in care te las in voie sa te scalzi neincetat...Nu ignorati spinii si nu ii priviti cu atata dispret! Fac parte din trandafiri si oricand va pot intepa... Hai cu palaria ... sa nu cumva sa fuga prostia...

DRUM SPRE ULTIMUL PAS...

              Ma sufoc .... ma urmaresc multi si nu scap de ei ... sunt parca privit si incerc sa ma feresc de sulitele ochilor ce nu inceteaza sa straluceasca din intuneric.Am acest sentiment de ceva timp si parca simt cuburi de gheata ce aluneca usor pe corpul meu provocand fiori de nedescris.Ma simt ca o samanta aruncata si uitata in mijlocul desertului , scuturata de vant , uscata in lipsa de apa si invelita usor usor de un nisip arzator.Ma tem ca or sa ma prinda...totul incepe sa doara ... mor de teama ca-mi pierd libertatea.Offf... Libertatea si speranta ... ce cuvinte marete , dar parca la mine au murit ...                 De fiecare data orice gand ma apasa imi aduce raspunsuri ... dar orice raspuns imi aduce noi intrebari ! De ce eu ?De ce nu TU ... ? Dar nu fug... nu vreau sa fiu un rac paranoic si in acelasi timp unul las ! Urlu ... strig dupa ajutor .... am ajuns parca umbra propriei mele umbre cautand salvarea... cautand acea persoana care poate sa-mi puna capat suferintei! Unde este???

              Am inceput sa ma lupt neincetat cu bezna ce ma incolteste neincetat ... dar stiu ca nu pot sa o inving singur! Da... singur ma simt... am ganduri si temeri ce ma lovesc neincetat din toate directiile... si as vrea sa le spun cuiva... dar totul e pustiu in jurul meu ! Toata lumea ma dezamageste... am avut candva prieteni ,.. si m-au dezamagit... nimeni sa ma asculte... SINGUR da ... calaul propriului meu suflet , uns cu nepasare despic tacerea si o las sa sangereze in agonie! Ma regasesc intre chipurile straine ... fetze lipsa , zambete false ! Increderea in mine dispare usor usor cu restul ! 

              Totul se prabuseste ...cad ... Domane ... nu pot face nimic ????Simt ca nu mai pot... incerc sa urlu iar, deschid gura larg , inchid ochii brusc si... nimic ... nu aud absolut nimic. Am inteles ... sunt mut intr-o lume atat de oarba ! Caut ajutor... dar aceasi straini fara fetze trec pe langa mine.Ploua ... stropii ma orbesc , imi este frig. Ma tarasc ... dar nu stiu unde sa ma duc ! Ma opresc brusc ... trag aer in piept si incerc sa-mi adun puterile ! Stiu ca pot ... Incerc sa ma ridic dar cad iar ... dar de data asta e diferit ... nu mai simt durerea ... am putut sa ma ridic... incerc sa pasesc ... nu pot... realizez ca nu mai stiu sa merg!Inchid ochii si ploaia se opreste... incerc sa-mi amintesc ce trebuia sa fac... OHHH DAAA STIU !!!! Incep sa merg spre niste scari ... habar nu am unde ma indrept si sincer nici nu imi pasa ... vreau sa se termine odata ... oare cat mai trebuie sa urc ? Urc... Intr-un final ajung intr-un loc semiluminat ...!In intuneric zaresc ceva ce se misca ... habar nu aveam ce este ... ma apropii ... era unul din strainii fara chip! Incepe sa rada haotic...ma indrept catre el ... fuge si dispare in intuneric... ce se intampla ? Rasul acela imi pompeaza mintea ... nu mai suport ... trebuie sa fac ceva sa termin cu asta ! 

              Ma opresc ... inchid iar ochii scormonind dupa o rezolvare... IMI AMINTEESC... DOAMNE CAT DE PROST SUNT ... cum de am uitat? Zambesc cu lacrimi de sange prafuit de tristete si Imi las trupul sa faca ce vrea... Picioarele se pun in miscare ... nu le mai pot controla... incerc ...dar nu pot ... ma panichez ... dar tot inaintez... Strig : DOMNE , CE-I CU MINE? dar vocea mea rasuna inghetata in pustiu, pasii se inmultesc , ma las moale , ma simt prea slabit... dintr-o data totul in jurul meu sta in loc ... ma opresc brusc si eu.Fac un pas ... dar totul prinde viteza pe langa mine ... toate gandurile ... amintirile , frica , speranta si acel ras haotic se revarsa si se lovesc de peretii capului meu , dar dintr-o data totul dispare ca prin minune din mintea mea! ABIA ATUNCI AM REALIZAT CA AM PASIT IN GOL...

SINGURATATEA,URA SI IUBIREA

            Si uite simt mirosul dulceag de foi strabune , prea vechi sau prea noi, ale caror scrieri repeta acelasi sentiment, aceeasi framantarea zurlie si inconfundabila, tot atat de zurlie ca si scrierile mele din acest blog obosit si tocit de raritatea postarilor.Dar cine ma cunoaste stie ce zace in mine , stie ca racul nu rade cand isi imprima ganduri ascunse cu ajutorul unei tastaturi , cine ma cunoaste stie ce inseamna bataia de inima conturata de bataia de clopot trist.

            E prea frig afara ... nimic iesit din comun intr-un sfarsit de an fara ninsoare si ploaie , si da... fara stropi ce ar viola orice gand trecut si stins.

Descopar singuratatea ca un blestem daruit vietii noastre cu care ne intersectam din cand in cand provocand doar frica si deziluzii.Cautam in aceste momente oameni care sa comunice cu noi si sa iesim cat se poate de repede din aceasta stare, dar problema este ca pentru a incuraja pe cineva se cere lepadarea de sine.Nu putem ajuta oamenii singuratici atat timp cat noua nu ne pasa de acei oameni.Simt inima impietrita si sufletul secatuit de singuratate.
            Purtam discutii interminabile pe retelele de socializare dar in viata reala suntem bogati in singuratate... din ce in ce mai multa conferinta pe internet si din ce in ce mai invizibila in viata reala.Majoritatea ajung sa fuga la cutia cu medicamente ce in viziunea lor le-ar putea curma zilele amare , altii nu se lasa batuti pana ce nu-si zaresc sangele curgand din pielea taiata cu lama , altii se retrag undeva in lumea lor cu castile in ureche meditand si vaitandu-se cat de "naspa" e viata lor.Singuratatea sufleteasca e din punctul meu de vedere cea mai dura boala posibila.Eu m-am retras mereu pe acest blog zidit din tristete si dezamagire ... caramida peste caramida am scris mereu cu lacrimi in ochi incercand sa alung orice lucru din trecut ... aici voi atingeti cu privirea ranile mele sufltesti ... aici voi citind intelegeti amagirea si greselile mele.Aici voi trebuie sa invatati cum sa iesiti din situatii ce par fara scapare.Aici eu nu ma simt singur ... aici imi folosesc un talent cu care Dumnezeu m-a inzestrat pentru a ajuta unii oameni... Sunt sigur ca toata lumea are un talent ce poate sa-l scoata din singuratate... nu fugiti ... nu va ascundeti ... suntem homo sapiens ... nu ne bazam pe instincte ... nu suntem animale , desi multi nu arata asta.

            Iubirea vine si trece ... am invatat cat de greu este sa gasesti compatibilitate si cat de greu este sa mentii o relatie cand nu accepti compromisuri.Eu am invatat sa zambesc cand iubesc ... iar cand se sfarseste ... amintirea zambetului imi aprinde flacara sperantei zi de zi.Am invatat ca iubirea si ura sunt la doi pasi una de cealalta.Sunt atarnate pe o creanga de speranta , intr-o margine de lume, adanc pe fundul unei infinitati, exact pe marginea prapastiei, intre azi ... maine si ieri , la sfarsitul unei plaje goale si infioratoare , intr-o garsoniera cu geometrie si pereti , pe o tastatura murdata si batatorita de 10 degete si un imens suflet, atat de aproape de absurd, fata in fata cu aberatia.Eu am iubit , iubesc si am sa iubesc mereu , sentimentul nu dispare peste noapte , sentimentul ramane atat timp cat vrei tu sa ramana , e doar o piesa de teatru in care iubirea nu se schimba , doar actorii se schimba!!!

VORBE DESIRATE CA ULTIM GAND

                Mereu mi-am pus intrebarea .... Ce este dragostea? O intrebare la care doar cativa stiu sa raspunda... o intrebare ce oricat ai simti-o sau ai defini-o ramane doar un adevar in istoria omului.Dragostea te face sa tremuri.... tot ea te protejeaza si te tine strans in brate cand iti este frig.Dar ea este si cea care poate ajunge atat de aproape de inima si sa o loveasca atat de tare incat viata ta sa ramana doar o amintire.Dragostea apare atunci cand increderea pe care o porti persoanei de langa tine este enorma si fiecare cuvant pe care il soptesti e gandit de sentimente ... iar acum ma apuc sa-ti soptesc...

                Am lacrimi ce se revarsa peste trup ... deschid pumnul stang si se scurge-n palma... o viata si aia drama! Zgomotul plansului de ieri ... de azi si o sa fie si de maine.Totul pare atat de obiectiv in relevanta cu deciziile pe care le iei in viata asta... azi e soare ... maine furtuna si tot ce ramene sunt lacrimi varsate pe tastatura si ura consumata pe un blog.E atat de liniste ... o liniste stupida... ieri credeam in speranta ... azi s-a sinucis.
                Tu ramai copacul, iar eu mereu frunza. Tu ramai iubirea pentru ca eu sunt gelozia, eu sunt mareata mare, tu ramai cerul, eu luminez ca luna, dar niciodata nu vom vi aceeasi. Deoarece suntem diferiti, pentru ca nu as putea si nici nu as vrea sa te accept la general, pentru ca eu am fost mereu cu tine, dar niciodata langa tine.
                Dar de ce? Nu e maturitate ... e doar o imagine de miraj pierduta printre minciunile agatate pe un traseu in varf de munte.Cel mai simplist gand, un inofensiv cuvant, un inevitabil gest, o simpla privire... toate pot face sa dispara tot…cuvintele scuipate prin mesaje si faptele ce fac dragostea sa-si pierda din valoare... toate fac parte din istoria minciunii si falsitatea copilariei cand crezi ca totul se poate ascunde si ramane doar in capul tau.E Adio ... e sunet purtat de vant... e dificialitatea mea de rac confuz... eu acum DA... rau si plin de ura.
                Zgomotul plansului a incetat ... e o noua zi ... mirosul de azi e parfum de ieri dar ma gandesc acum cat de nemarginita este cararea ce duce la inima unui om!Mereu sangereaza si se infige prin toţi spinii de pe drum. Dar totusi, o sa ramane pe veci prea plina : mare, prea sufocata si plina de dureri.

SCURT SI DE MOMENT...

               Penibilitatea depaseste taramul realitatii si balacesc in zadar printre idioteniile vietii zi de zi...dar rad azi ... ca maine poate fi mai rau ...si tin in mine acea oaza de ura si scrasnesc din dinti a revolta!
               Nu razbun tragicul comediant al vietii ... caci e mult mai usor sa scuipi un obraz decat sa-l mangai...si fac o propaganda a vietii tocindu-mi degetele pana la os si incep sa urlu in pustiu ca eu nu as mai vrea asa sa fiu ... imi hartuiesc genele inundandu-le in tristete si nu merit ... chiar nu ...chiar nu vreau sa-mi patez sufletul de sange si sa-mi trozneasca genunchii de greutatea deciziilor ce mi le asum din nou... si din nou!

               Scurtez cascada de cuvinte filozofice si spun ca atat ...pana aici ... si nimic mai mult... punct de moment ... caci azi e soare si simt cum bunul meu prieten si coleg de apartament patruped cere plimbarea prin parc... si e motiv de bucurie  si uit de ieri ...caci a inceput azi...