Eram atat de mic cand alergam dupa fluturii colorati prin lanul de flori ce-mi ajungea pana la umeri. Ii admiram pentru ca erau colorati uluitor si zburdau usuratic in bataia vantului. Imi aduc aminte si acum fericirea ce ma cuprindea cand dansam in lanul urias sub soarele arid al verii. Dar imi amintesc sentimentul de vina ce ma seaca si acum ca din inocenta mea le-am adus numai rau. Fugeam dupa ei, ii prindeam dupa care ii eliberam dar ma ingrozeam ca ramaneam cu pigmentul de pe aripile lor pe degetele mele de copil. Inca mai zburdau, dar…
Acum ma simt ca un fluturas eliberat in aerul rece al diminetii. Intr-un sfarsit a venit si eliberarea mult asteptata!Desi am ramas neschimbat ... acelasi copil blond cu ochii albastrii inlacrimati de tristete dar cu zambetul pe buze sorbind orice urma de speranta, un rac tandru cu ambitii nebunesti , un nebun non conformist tragand de ziua de azi si asteptand-o cu nerabdare pe cea de maine , am aripile frante si lipsite de culoare, nu mai sunt clar ce eram odata. Culorile aripilor mele sunt de domeniul trecutului; insa acum chiar nu mai conteaza infirmitatea care e pentru moment nesemnificativa, pentru ca acum vad cu totul altfel viata. Stiu cu siguranta ca sunt fericit ca pot zbura si ca sunt inca liber. Incerc sa cred ca, copilul ce m-a prins habar nu avea ce rau imi face. Inspir aerul de speranta calm si-mi caut locul in haosul din jurul meu. Acum zbor in delir, desenez elipse in vazduh si-mi construiesc drumul spre florile din zare. Vad un lan mare de roze ce-mi readuce inima la batai constrante… Cu cat inaintez cu atat mai mult devin mai nerabdatoare sa sosesc la destinatie. Cum ma apropii realizez cu stupoare ca lanul de flori e pe marginea unei alei prafuite, pustii si intunecata, si chiar in mijlocul ei zaresc o roza rupta si parasita dar mult mai frumoasa decat oricare alta din lan. Fusese rupta de un matur cu sufletul de copil si daruita sufletului pereche din viata sa. Dar “perechea” s-a saturat rapid de ea si imediat ce a realizat ca roza e moarta, a slabit puterea cu care tinea floarea si a lasat-o usor... usor sa-i alunece printre degetele nepasatoare si a plecat la drumul lui fara sa priveasca in urma...Zambesc si privesc spre roza prafuita si rupta!Am de ales intre ea si alta din lanul viu colorat ce ma inconjoara.Voi ce alegeti???...
E plin de trecut.Prefer sa cred ca ploaia-i viata si daca acum ar ploua,fiecare strop ar viola linistea trecutului , nepasator la puritatea durerii emanate de el...
Plin de ura ...
am un gol in stomac si inima-mi frige
ca a unui copil ce plange cand inima-i lipsa de sange
rad in speranta de viata calcata in picioare
pe campul de lupta sunt soldat fara aparare
alerg acolo in desert prin intuneric
speranta de lumina este cadavru melancolic
sorb din ultimul strop de apa putrezita
am inima adanc in iad zidita
am ura mult prea multa prizoniera in mine
nu vreau nici la sicriu muzica crestina
vreau sa dispara ingerul meu pazitor
ca-n seara asta vreau sa zbor...
si-am sa scriu un ultim vers
sa stie toata lumea pe unde-am mers
sa raman o pata scaldata in lumina
ca eu si soarele avem aceasi vina
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu