Noaptea este pentru mine cel mai ciudat sentiment.Totul devine negru , cerul se intuneca , acelasi intuneric se revarsa urland a salbaticie si peste umilul meu suflet, oare de ce ma sperie atat de mult venirea acestei seri???
Parca ma simt in cea mai de groaza poveste si fara sa respir cad in abis...abisul acela fara sfarsit in care o furtuna se dezvolta in interiorul meu,incercand din rasputeri sa creeze cat mai multe ravagii.
Milioane de amintiri si sentimente imi apar brusc si navalesc peste mine , incerc sa le tin pe loc...dar nu reusesc, sunt mult prea multe.Sufletu-mi e negru si inima de ghiata.Imi doresc sa plang ... sa plang tare , tare...dar am facut-o de mult prea multe ori si ochii mei intunecati nu mai pot suporta o noua ploaie,ma simt parca singur in aceasta lume inconjurat doar de intuneric si inghet, pierdut intr-o noapte de sarbatoare ce nu mai exista cu adevarat.
Poate este un vis !Daca chiar este ... de ce nu ma trezeste nimeni din el ?A trecut parca o vesnicie de cand sufar, eram un bun sfatuitor , dar cosmarul asta imi devoreaza creativitatea usor , usor , fara sa aibe mila de mine.
E liniste aici, inexplicabil de liniste , aud stropii de ploaie ce tropaie pe pervazul geamului precum un cal infuriat.Sunt atat de singur,dar totusi nu destul de singur,alerg spre fereastra, incerc sa deschid geamul dar un fior rece ma strapunge la atingerea lui... insa nu evit sa arunc o privire pe cer privind cum ploaia se prelinge pe sticla geamului meu ca niste lacrimi de durere pe un obraz nehidratat...am crezut ca sunt parauri mici de sange...am fost asa de nesigur pe mine, simteam cum pe pervazul negru al vietii urlete ratacite veneau prin geamurile sparte,ma panichez...imi este frica...totu'i atat de pustiu ...iar acest pustiu imi arde sufletul fara nici o remuscare, am ramas fara nimic...doar o lacrima sfioasa si nevinovata isi face aparitia si se scurge pe obrazul meu.Sunt atat de confuz printre gandurile mele... incerc sa-mi aduc aminte de amintirile placute ,dar totul se ruineaza cand imi dau seama ca nu mai exista ... au fost sterse de furie si orgoliu,au fost calcate in picioare de ura si invidie , exact cand trebuia sa profit o eternitate de ele... Dar imi aduc aminte brusc ca toti avem un inger pazitor.Al meu unde este?De ce nu mi-a aratat calea?Il strig...nimic.Imi dau seama ca strigatul meu de disperare l-a inspaimantat chiar si pe el...Dar din intunericul ce napustea peste mine ... 2 umbre isi fac aparitia si se apropie sperite de mine... oare ce vroiau ?Ma controlez in buzunarele goale , ma uit speriat stiind ca nu am nimic valoros asupra mea,eram doar un suflet ratacit in noapte.Se apropie si realizez ca sunt 2 ingeri ce lacrimeaza dureros.Doua intrebari ma macina pe loc... "Oare sunt ingerii mei?... "de ce sunt 2?" , poate unul ma vegheaza noaptea , iar altul ziua...Am incercat sa ma apropii de ei , dar am ramas uimit cand am realizat ca se retrageau cu fiecare pas pe care eu il faceam ... le era teama de mine....M -am asezat pe podeaua rece,,, asa au facut si ei.Am inceput sa le pun intrebari : " ce cautati la mine ?" , " Cine v-a trimis?" , "Cine sunteti?", " Cine sunt eu?", m-am oprit dintr-o data cand am realizat ca le fac rau, se holbeau la mine si plangeau in nestire cu lacrimi sangerii.Pentru o clipa am inchis ochii, ma gandeam doar la viata mea umila de soldat pe campul de lupta,ce de dureri straine...parca am murit de mult...
M-am pierdut in acel desert creat de mine si in vise ce-mi inundau trecutul, prezentul si viitorul,inima-mi era imbatata de raze si diademe de spini.De ale sufletului unde, de-al cosmarului pas, doar imagini triste si umbre mi-au mai ramas.
Ma uit in gol fixat... privirea mea a ramas dreapta , atat de dreapta incat pasarile cerului se puteau aseza pe ea.Vreau doar sa ma gandesc la tot ce se intampla ,dar simt cum un cutit imi taie sfoara unui gand.Renunt... vreau doar sa uit... dar sunt prea multe rani ce nu s-au vindecat inca... si am nevoie de timp ...foarte mult timp.Am inteles,,, GATA,,, mii de stele arunca raze slabe peste mine, acei ingeri mi-au luat suferinta, era atat de multa in cat un singur inger nu a fost de ajuns, a fost nevoie de doi.Era acea stingere de lumanare in viziunea celui ce ma renasteam... deveneam un alt "EU" .M-am linistit ,simteam dintr-o data cum viata mea din nou prinde culoare.E dimineata , E Craciun , E un inceput bun. La Multi Ani...Sa fiti oameni buni...!
Doresc la toata lumea lumina de creativitate in minte, prosperitate si multa sanatate.Sper ca anul care vine sa fie unul de succes pentru fiecare din noi. Un sfat bun de final ar fi : "Nu va mai inundati sufletelul cu lacrimi de dureri, o sa-l inecati !" . Eu am sa scriu aici pana cand nu o sa mai am suflu ... va iubesc!
Concluzia mea este ca : Nu poti fi fericit pe fericirea altuia ... ! Viata iti ofera un sac plin cu rele si bune ... trebuie sa scormonesti in el mereu si sa alegi ce ti se potriveste ... dar de cele mai multe ori persoanele din jurul tau iti mai arunca cate un lucru nefolositor vietii lor ... iar tu trebuie sa gasesti calea de a scapa de el.Influentele exterioare sunt de cele mai multe ori cele mai dificile lucruri cu care te confrunti ... ele nu fac parte din mediul tau si din ritmul in care traiesti.
Am o siringa cu drogul baiatului perfect ce-l injectam pentru a nu aduce tristete in jurul meu... l-am folosit mereu cand a inceput cate ceva ce-mi aducea zambetul pe fata!Acum ma uit la acea siringa ca a ramas prafuita intr-un colt al camerei , neatinsa , goala ...doar o amintire!Acum aduc multe lacrimi celor din jur, acum fericirea lor e hrana bestiei din mine!
Timpul se scurge si chipul de baiat fin se transforma intr-un craniu lipsit de viata.Am torturat fericirea si am facut-o sclava mea in toti acesti ani ... m-am indopat permanent cu increderea voastra in mine si am dezamagit.Am dezamagit pe cei ce-mi ofereau aripi sa zbor... pe cei care-mi ofereau in dar soarele in fiecare dimineata.Am dezamagit parintii , bunicii ,iubite,prieteni si frati,,,pe toti... Si acum ce-mi ramane sa mai spun?Imi lipesc degetul aratator usor de buze... shhh ... soptesc "imi pare rau,atat va spun" si pamant usor pe mormant imi pun...
Timpul ... timpul trece si defectele lui sunt oglindite in destine prea dificile pentru a le face fata... Ingerul ocrotitor fuge speriat din ce in ce mai mult de deciziile imorale pe care noi oamenii suntem atat de impertinenti sa le luam zi de zi!Visul nostru nu mai este limpede ... el devine doar dorinta de a evada din cosmarul actual in care suntem ingropati de vi.Parca nici noi ,oamenii , nu mai suntem oameni ... suntem doar niste animale de prada ce isi asteapta urmatorul ospat cu un suras ironic si cu o pofta nebuna de a chinui victima un timp lung pana aceasta nu mai are suflu.Realizez ca toata aceasta schema face parte din capitolul vietii numit: PLACERI de MOMENT .
Oricum as vrea sa-ti dedic asta postare TIE ... ca un ultim regret de clipe trecute.
Pun in balanta daca as mai avea sau daca as fi avut timp.Daca as avea timp sau daca as fi avut , patima mea ar fi sarut de adio ce lasa pe obraz lacrima de dor sa curga, usor in semn de regret.Daca as avea timp sau daca as fi avut, nu as fi lasat sa moara nici un sunet plin de dor si nici momentul din plina noapte cand trupul tau era unit de al meu , iar buzele mele se lipeau de fruntea ta in semn de "te iubesc , o sa te ocrotesc".Daca as avea timp sau daca as fi avut,te-as fi privit fix in ochii tai tulburi si caprui,indelung,fara sa clipesc macar pentru 5 secunde.Daca as avea timp sau daca as fi avut, nu te-as fi lasat sa schimbi lenjeria patului in care dorm si nu ti-as fi dat crezare minciunilor tale.Daca as avea timp sau daca as fi avut, as fi fost un om mai bun sau as fi vrut.Daca as avea timp sau daca as fi avut,
niciun esec nu ar fi acum in viata mea, dar ce farmec are intreaga
aglomerare din mine daca nu am pentru ce sa plang, daca nu sufar ca apoi
sa ma pot bucura pe deplin de tot ceea ce ma inconjoara?
NU fi trista, ma bucur ca nu am avut timp si-am fost Tu pentru ultima oara... iar EU voi aparea in mintea Ta oricand vei crede ca te-ai intalnit cu fericirea!Dar te rog nu ma compara... EU am fost si voi ramane unic in viata TA!
Triumful laudabil stinge lumina. Se face seara ... somnul descrie haosul interior si obrazul se ascunde in perna prafuita de timp.Visul a fost strapuns de glorie si gandul ne duce in vesnicul lui taram al renasterii.Sa fim copii iar?Cine nu si-ar dorii?Eu as urla la infiit acel neinteles glas, m-as ratacii in povestea primei iubiri si m-as tara usor , usor spre vesnica libertate de copil nepasator.Dar realitatea este alta... un cosmar ce si acum imi sangera prin ochi , un cosmar ce nu are cum sa moara ... imi spune ca timpul trece si este nemilos cu noi toti.Maret ca un rege nou incoronat , insetat de putere si nemilos cu ce nu-i face pe plac!As putea zice ca-i un pui de drac , invinge sageti la tot pasul , miseleste , fara sa dea prea multe explicatii ... lasa rani pentru a-ti amintii ca orice miscare ai face , el te priveste... Dar ma opresc din cand in cand din aceasta fuga necontenita , creata din frica si tristete , stau intr-o liniste deplina langa copacul vietii sa-mi ascult inima ce neputincioasa , inca mai are puterea sa ceara Iubire.Macar un gram ... macar o strofa din piesa romantica scrisa de poetii morti , dar ce mai zabovesc printre noi.
Ma las purtat de val la o ora tarzie , ma mint ca ceru-i senin , cand furtuna abia a inceput si scriu cu un zambet dezolant acest text ce o sa-mi aminteasca intr-o zi ca am dreptul sa aleg in viata mea soarele in loc de ploaie.Optimismul imi sfasie pielea in speranta ca o sa inteleg ca nu-l pot tine cu forta.Orgoliul e un bun gardian si ma pazeste la tot pasul.Iubirea ... offf ... iubirea a decedat ... odata cu ea pasiunea , romantismul si lacrimile de fericire.Aprind o lumanare ... Se face lumina ... Ochii se intre-deschid , e dimineata si abia m-am trezit. Ce vis urat...
E liniste aici, inexplicabil de liniste , aud stropii de ploaie ce tropaie pe pervazul geamului precum un cal infuriat.Sunt atat de singur,dar totusi nu destul de singur,alerg spre fereastra, incerc sa deschid geamul dar un fior rece ma strapunge la atingerea lui... insa nu evit sa arunc o privire pe cer privind cum ploaia se prelinge pe sticla geamului meu ca niste lacrimi de durere pe un obraz nehidratat...am crezut ca sunt parauri mici de sange...am fost asa de nesigur pe mine, simteam cum pe pervazul negru al vietii urlete ratacite veneau prin geamurile sparte,ma panichez...imi este frica...totu'i atat de pustiu ...iar acest pustiu imi arde sufletul fara nici o remuscare, am ramas fara nimic...doar o lacrima sfioasa si nevinovata isi face aparitia si se scurge pe obrazul meu.Sunt atat de confuz printre gandurile mele... incerc sa-mi aduc aminte de amintirile placute ,dar totul se ruineaza cand imi dau seama ca nu mai exista ... au fost sterse de furie si orgoliu,au fost calcate in picioare de ura si invidie , exact cand trebuia sa profit o eternitate de ele... Dar imi aduc aminte brusc ca toti avem un inger pazitor.Al meu unde este?De ce nu mi-a aratat calea?Il strig...nimic.Imi dau seama ca strigatul meu de disperare l-a inspaimantat chiar si pe el...Dar din intunericul ce napustea peste mine ... 2 umbre isi fac aparitia si se apropie sperite de mine... oare ce vroiau ?Ma controlez in buzunarele goale , ma uit speriat stiind ca nu am nimic valoros asupra mea,eram doar un suflet ratacit in noapte.Se apropie si realizez ca sunt 2 ingeri ce lacrimeaza dureros.Doua intrebari ma macina pe loc... "Oare sunt ingerii mei?... "de ce sunt 2?" , poate unul ma vegheaza noaptea , iar altul ziua...Am incercat sa ma apropii de ei , dar am ramas uimit cand am realizat ca se retrageau cu fiecare pas pe care eu il faceam ... le era teama de mine....M -am asezat pe podeaua rece,,, asa au facut si ei.Am inceput sa le pun intrebari : " ce cautati la mine ?" , " Cine v-a trimis?" , "Cine sunteti?", " Cine sunt eu?", m-am oprit dintr-o data cand am realizat ca le fac rau, se holbeau la mine si plangeau in nestire cu lacrimi sangerii.Pentru o clipa am inchis ochii, ma gandeam doar la viata mea umila de soldat pe campul de lupta,ce de dureri straine...parca am murit de mult...
M-am pierdut in acel desert creat de mine si in vise ce-mi inundau trecutul, prezentul si viitorul,inima-mi era imbatata de raze si diademe de spini.De ale sufletului unde, de-al cosmarului pas, doar imagini triste si umbre mi-au mai ramas.
