Intunericul,pustiul... cel mai sinistru tablou fara nici un fel de intelegere,pictat de un rac anonim ce a reusit sa asterne culoare pe panza vietii cu o pensula plina de spini.Exact asa ii era sufletul inainte sa o cunoasca.Un turture de gheata i-a perforat inima deschisa dupa atata amar de vreme catre iubire.O iubire ciudata... ca si el ce-i drept... creata in umbra unui vis ce a inceput cu "eu,tu si...roza" inteleasa gresit ...sau nu , pe internet evident ... a dat startul inedit ce a adus baiatului visul la realitate!
Era la distanta , prizonier intr-o lume infantila creata pe vedetisme...dar inima-i batea cand o privea,doar asta conta!Cand a ajuns sa fie in preajma ei a simtit cum milioane de flutiri prind viata si se zbat in sufletul lui incercand sa scoata la suprafata cel mai minunat sentiment pe care omul il poate avea: Dragostea!In sfarsit s-au cunoscut.Cand erau impreuna lumea intreaga le apartinea,nimic nu mai conta.Dar oare cum era continuarea?pfff am uitat ... s-au nici macar nu o stiu ...Sunt atatea variante ce pot aparea in urma raului de iubire ce curge dintr-o poveste de genul...
As putea sa fiu tragic si iubirea sa fie una ce dureaza putin ... si raul sa sece lasand in urma lui doar o vale fara pic de culoare!Nimeni nu sfarseste prin a scapa de suferinta in dragoste... Gandeste-te ... tu ,un baiat chipes ...cu trup de inger ... ea zeitza ce te atrage ca un magnet.Dragostea prinde contur... esti pe deplin controlat de sentimente.Esti indragostit peste masura, nu exista noapte in care dorul sa nu-ti bata la geam in speranta trecerii orelor si venirea zilei in care o ti in brate iar si sa-i simti fiecare rasuflare.Dar... timpul se scurge si urmeaza lovitura ... Sentimentele nu sunt aceleasi!Viata-i complicata... si tu o complici incercand orice sa o faci a ta!Dar timpul se scurge si realizezi ca este in zadar...atunci ziua devine noapte si noaptea o petreci plangand de dor si dorul dispare in zare!
Durerea atunci cand iti pierzi partenerul de viata ne pot chinui mult timp.Ati fost mereu la bine si la rau alaturi,Ati inspirat vremuri fericite , pline de mireasma si cu vise presarate de cele mai scumpe pietre pretioase,V-ati certat si impacat iar.Si fizic... poate a fost prima in viata ta!Si dintr-o data trebuie sa spui Adio... iar totul se ruineaza intr-o amintire uitata de lume...dar niciodata de tine ... urmeaza perioada in care ravnesti insetat dupa fosta relatie... in care consolarea nu se accepta si "BOLNAVUL DE IUBIRE" simte cum este urmarit doar de aceste sentimente :suferinta, manie , disperare si fellingul de a se crede un nimeni.Atunci in miez de noapte te trezesti plangand stiind ca e singurul lucru ce-ti reduce stresul psihic...
Dar exista si varianta in care continuarea povestii poate fi una fara sfarsit... dupa care toti ravnim si o cautam pana murim.In care sentimentele se maresc cu trecerea fiecarei zile si soarele nu se satura sa arunce cu razele lui caldura in inimile lor! Suntem doar niste roboti programati sa ne urmam destinul... Ce-o vrea el!!!Toata lumea calca pe aceste scari ale vietii: Fericire, Tristete, Moarte si Lupta pentru ce simte si sufera pentru el insusi si pentru ceilalti din jur.Toate aceste scari fac parte din cel mai temut si gigant carusel , defapt totu-i doar un joc... in care omul primeste o sansa... ori castiga... ori pierde tot...Omul ce nu iubeste... e un cadavru ce respira...
Tu nu esti EU , tu nu stii si nu joci jocul meu , tu esti doar cititorul unor amintiri din prezentul viu al unui tanar indragostit si fericit pe moment ...
Mai presus de mine...
Sunt eu oare jucator pe pamant
Ce se scalda in lacrimi aruncate-n vant?
In clopornita iubirii uitata,
E clopotul vietii ce-a uitat sa bata!
Am 28 si am ramas lipit de pat
Cu un corp lucrat si tatuat,
Prin zgomotul emanat de cleste
Caruia nici unui rac nu-i lipseste.
Sunt un copil ce adoarme plangand
Mimand fericirea ca pe un gand,
Iubire, ce-ai trecut pe langa mine
Ofera-mi sarcina tacerilor din tine!
Non stop ne luptam cu intunericul ce ne pune catuse , dar degeaba...nu-l poti invinge de unul singur.Singur ... da... asa am fost mereu.Traiesc in teama si in cele mai negre ganduri asternute pe un blog in speranta ca ma descarc voua... cititorilor... in voi vad evadarea ... in voi am speranta ca ma eliberez de stres.Imi este greu ...dar din nou ma simt intre patru pereti goi , singur , parasit si insangerat de lacrimi ce-mi sufoca sufletul.
Dar exista si varianta in care continuarea povestii poate fi una fara sfarsit... dupa care toti ravnim si o cautam pana murim.In care sentimentele se maresc cu trecerea fiecarei zile si soarele nu se satura sa arunce cu razele lui caldura in inimile lor! Suntem doar niste roboti programati sa ne urmam destinul... Ce-o vrea el!!!Toata lumea calca pe aceste scari ale vietii: Fericire, Tristete, Moarte si Lupta pentru ce simte si sufera pentru el insusi si pentru ceilalti din jur.Toate aceste scari fac parte din cel mai temut si gigant carusel , defapt totu-i doar un joc... in care omul primeste o sansa... ori castiga... ori pierde tot...Omul ce nu iubeste... e un cadavru ce respira...
Suntem in prima zi de toamna... in mod oficial sezonul iubirilor de-o vara s-a terminat ... iubirea cu furtuni sau cu soare, iubirea calduta sau cea mai fierbinte, iubirea care se sfarseste odata cu stingerea verii este permisa si chiar posibila si adultilor responsabili.Privesc cu uimire la fata unui baiat obosit intr-o oglinda ce atarna in holul intunecat si singuratic.Oare a venit momentul sa schimb aceasta oglinda???Nu ... viata ta o sa revina la normal ... viata ta are si ea nevoie sa se descarce din cand in cand si sa lacrimeze cu stropi de sange 3 luni pe an ... dupa care ai timp alte 9 luni sa te refaci... toti avem nevoie de un strop de magie si o totala libertate.Stiam ca tot am auzit... daca vrei ceva mai mult decat aventura unei iubiri de-o vara,stai departe de ea.Iubirea de-o vara nu are cum sa reziste mai mult decat o vara... e logic... asa ca iti asumi riscul in momentul in care iti atarni jugul. Astfel de iubire este foarte periculoasa. Din vina acestora, din ce in ce mai multe persoane ajung cu greu la mal sau in cele mai grave cazuri, unele nu mai ajung sa mai iasa la suprafata vreodata.La adierea primului vant de vara ... iubirea se clatina.La urmatorul deja totul s-a spulberat... La o furtuna mai dura... toate castelele ce s-au construit din nisip dispar ca si cum nu au existat vreodata.Imediat ce o raza de soare se strecoara iar, deja clar nici nu-mi mai pasa. Pe aceasta plaja oare a existat candva ceva?
In acest moment,valurile tulburi trec peste visele tale de-o vara...Apa are grija sa-l mature din capul tau si sa-l mustreze.Visul tau e adanc ingropat acum in nisip.Asta-i iubirea ce ramana adanc imprimata in sufletul tau ... E secretul nostru si a celor ce ne-au intalnit in drumul lor... asa o sa ramana ... intre noi ... si poate doar marea ce canta in linistea serii... Dar ma intreb cate vise trase la indigo cu ale mele nu a spulberat fara nici un regret VARA... ?
Acum ma simt ca un fluturas eliberat in aerul rece al diminetii. Intr-un sfarsit a venit si eliberarea mult asteptata!Desi am ramas neschimbat ... acelasi copil blond cu ochii albastrii inlacrimati de tristete dar cu zambetul pe buze sorbind orice urma de speranta, un rac tandru cu ambitii nebunesti , un nebun non conformist tragand de ziua de azi si asteptand-o cu nerabdare pe cea de maine , am aripile frante si lipsite de culoare, nu mai sunt clar ce eram odata. Culorile aripilor mele sunt de domeniul trecutului; insa acum chiar nu mai conteaza infirmitatea care e pentru moment nesemnificativa, pentru ca acum vad cu totul altfel viata. Stiu cu siguranta ca sunt fericit ca pot zbura si ca sunt inca liber. Incerc sa cred ca, copilul ce m-a prins habar nu avea ce rau imi face. Inspir aerul de speranta calm si-mi caut locul in haosul din jurul meu. Acum zbor in delir, desenez elipse in vazduh si-mi construiesc drumul spre florile din zare. Vad un lan mare de roze ce-mi readuce inima la batai constrante… Cu cat inaintez cu atat mai mult devin mai nerabdatoare sa sosesc la destinatie. Cum ma apropii realizez cu stupoare ca lanul de flori e pe marginea unei alei prafuite, pustii si intunecata, si chiar in mijlocul ei zaresc o roza rupta si parasita dar mult mai frumoasa decat oricare alta din lan. Fusese rupta de un matur cu sufletul de copil si daruita sufletului pereche din viata sa. Dar “perechea” s-a saturat rapid de ea si imediat ce a realizat ca roza e moarta, a slabit puterea cu care tinea floarea si a lasat-o usor... usor sa-i alunece printre degetele nepasatoare si a plecat la drumul lui fara sa priveasca in urma...
Dupa ce te transformi una cu fericirea si ajungi sa te crezi la ani lumina de pierderea
ei, incepi sa platesti pentru ochii care s-au uitat mai sus decat
trebuiau, pentru sufletul care a crezut mai mult decat se putea credea,
pentru inconstienta, pentru tupeu, pentru frica si lasitate, pentru
iubirea care e sora de sange cu fericirea si ruda neagra cu ea, pentru
iubirea care e de fapt fericirea cea mare. Iubire, iarta-ma ca nu stiu
ce spun. Fericire, uita-ma, ca imi este groaznic de dor de tine...
Pe atunci nu stiam rautatea celor din jur , nu stiam slabiciunile, vanitatea omului si daca le stiam nu ma afectau ... eram prea visator si nepasator, habar nu aveam ce inseamna fericirea si implinirea unei imbratisari , a unui zambet pe chipul persoanei pe care o iubeam.Acum stiu si , desi greselile din trecutul meu ma macina zi de zi si nu vor sa-mi dea pace, simt fericire si implinire langa persoana ce-mi ofera oxigen sa traiesc de fiecare data cand o zaresc.Simt fericirea zilei cand stiu ca ea este langa mine chiar si pentru putin, iar pasii pe care ii facem impreuna , raman impietriti in prezent si ne construiesc viitorul.Da , recunosc ca-mi este frica de pasi gresiti si de planuri , dar asta pentru ca nu vreau sa daram tot ce-am construit din iubire!
Este prima zi din 2013 si nu vreau sa incep prin nesfarsitele mele suferinte... sunt destul de optimist in ceea ce o sa aduca anul asta.Chiar daca cifra 13 reprezinta printre superstitii un numar cu ghinion , sunt sigur ca mai prost decat 2012 nu poate fi ... cel putin din punctul meu de vedere.Am discutat cu multa lume din peisajul meu cotidian si dezamagirile privind 2012 au curs parca fara incetare.Acum ca am pasit in noul an ma simt mai sigur pe mine ... mult mai fericit si mai puternic.Mereu am incercat sa torn pe blog rauri neincetate, pline de tristete si dezamagire, am scris mereu cu lacrimi in ochi , am scris ca si cum era ultima data cand o puteam face... Nu vreau sa schimb nimic ... am sa raman acelasi EU... intr-o lume plina de VOI... am sa zambesc cand viata o sa-mi puna piedica , am sa ma ridic si am sa alerg pentru a redobandii timpul pierdut.Criticati-ma , aveti acest drept ,eu nu critic pe cel ce ma critica, glasul meu se trezeste doar cand cineva greseste.
